Ziua bună, oameni frumoși! Știu că ieri am fost absentă, dar am profitat de începutul liber de săptămână pentru a face o escapadă la mare. Am zis să îmi iau două zile libere și să mai plec haihui. Tocmai de aici a plecat ideea de fugă cu fetele. Da, doar noi, trei zuze, am fost să facem cunoștință cu marea și anul acesta. Mi s-a părut… ușor diferită, din cauza situației în care ne aflăm. Dar despre asta vorbim altă dată. Acum vreau să vă povestesc despre metoda mea de a te bronza fără soare. Da, o să ziceți că-s nebună, că la mare te duci să te bronzezi. Corect și asta, însă ajung rar, iar soarele nu e prea prietenos cu pielea mea. Mă ard repede, mă înroșesc, apoi vreo câteva zile nu mai sunt om. Iar culoarea obținută… e cam egală cu zero.
Despre duo-ul de la Ziaja am mai pomenit pe rețelele sociale. Tocmai de asta, după ce am testat și loțiunea autobronzantă, am zis că se impune un review serios. Pentru că asta mi se pare cea mai ok metodă de a prinde culoare. Fără pericole, fără ars pielea, fără cancer, soare sau alte minuni. Fără solar, clar, nu-s prea mare fană, fără loțiuni de protecție și stat mult timp. Ideea este doar să aplicați corect și să respectați pașii.
Pasul 1 – exfolierea
Cel mai important pas, ca să nu te trezești cu pete, este exfolierea. Am ales scrubul de la Ziaja, cu karite și uleiuri de nuci braziliene și macadamia. Are un miros… te înnebunește! Și se aplică super ușor, textura granuloasă e fabuloasă! Să mai spun că în urmă rămâne o hidratare intensă, ce nu mai are nevoie de nicio cremă suplimentară? Prețul e foarte prietenos, iar din borcănel mai am puțin, și l-am folosit cam de 3 ori. Pe tot corpul, și insistat.
Pasul 2 – cremă pe zonele mai aspre
E musai obligatoriu să aplici un strat de cremă pe genunchi, pe coate, pe ce zone cu pielea mai aspră mai ai. Nu de alta, dar e posibil să nu prindă foarte bine, nefiind hidratate corespunzător, și să ai probleme cu petele. Nu ne dorim asta!
Pasul 3 – aplică autobronzantul
Pa lângă autobronzant, mi-am mai luat și o mânușă pentru aplicarea lui de la Vita Liberata. Mi se pare super practică, nu te mai mânjești, nu mai rămân pete, se aplică uniform. Pur și simplu pui loțiune pe ea și aplici pe corp. Nimic mai simplu. Eu încep cu picioarele, continui cu bustul, mâinile, spatele și fața. Da, merge și pe față! Nu am pățit nimic, nu mi-a apărut nimic. Cu cât te dai mai des, cu atât capeți o culoare mai pregnantă. Eu m-am dat 3 zile la rând și am prins ceva nuanță. Nu de alta, dar nu voiam să ajung pe plajă albă, că știam că o să am probleme. Plus de asta, oricum am folosit SPF 50, pe tatuaje nu recomand altceva! După aplicare, nu se spală până a doua zi. Eu făceam duș și aplicam după. Lăsam așa până a doua seară și era ok.
Data viitoare te astept si pe la mine ❤️
Eu folosesc mastile de par Ziaja si sunt absolut minunate 🤗
Mulțumim pentru recomandare.
Ce interesante sunt produsele! Și eu sunt albă ca brânza, nu se prinde bronzul de mine, ba chiar mă înroșesc puternic dacă mă expun prea mult la soare. Anul trecut am folosit și eu un spray autobronzant de la Bioderma pentru un eveniment și chiar rezultatul a fost super!
Nu am auzit pana acum de produsele lor decat tot in online. Nu sunt mare fana bronz in general, iar la capitolul autobronzante, am avut parte doar de produse care pateaza si am stat cat mai departe de ele
Mulțumim frumos pt recomandare, produse de
Mulțumim de recomandare!
Mulțumim pt recomandare. Nu știam ca exista mănușă pt aplicare. Super
Cam tot ce am încercat pana acum de la Ziaja mi-a plăcut, asa ca m-ai făcut curioasa și cu privire la aceasta gama, o voi include în comanda..
Nu am auzit de acest brand, dar par interesante produsele lor. Îmi doresc să încerc scrubul Ziaja.
Anul acesta cred ca voi incerca si produsele autobronzante, desi inca mai sper ca vom ajunge la mare, spre sfarsit de sezon.
Eu nu am mai luat produse autobronzante de când mi-am distrus câteva haine din cauza lor.
Personal, prefer să folosesc SPF și să mă bronzez puțin.
acesta nu se ia pe haine, e chiar ok
Si cand te gandesti ca in alte culturi pielea branzata e considerata de neam prost! La chinezi ma refer… sa le vezi vara pe chinezoiace umbland incotoșmănate, cu mâneci lungi, mănuși subțiri, șepci, ochelari si helănci pe gât! Mie imi trebuie aceste produse, ca nu am voie sa stau la soare!
Imi plac produsele Ziaja dar autobronzante nu prea folosesc.
Eu nu am folosit niciodata autobronzant, dar am noroc si ma bronzez super repede.
Stiu ca bronzul nu este sanatos si tocmai din acest motiv mi-am luat si eu cateva autobronzante pe care imi doresc sa le incerc vara asta
Imi plac produsele Ziaja! AM o multime in colectie, insa pe acestea chiar nu le-am incercat. Poate la iarna le voi testa si eu …acum chiar ma prinde soarele uimitor de repede!
Super util si interesant acest articol!🥰
Foarte multe informatii pe care nu le stiam. Flolosesc produsele Ziaja,si sunt foarte mulțumită de ele.