Neața bună tuturor! În sfârșit am și eu o temă la care sunt gata în timp util! Winter animal m-a pus inițial în dificultate, dar după ceva research, am găsit o variantă pe care s-o pot reproduce și eu, să fie destul de ușoară pentru mine, dar și simpatică. Mă gândeam care ar putea fi animăluțele alea de iarnă, că tot nu-mi dădeam seama, dar uitându-mă la câteva poze, am descoperit urșii polari și pinguini, yeah, ei sunt cei care stau permanent în frig! Și iată cum s-a născut o nouă colaborare…

15085451_1561618177185325_4303538528615482198_nLuna decembrie e a doua în topul preferințelor, după octombrie. Îmi place Crăciunul, îmi plac sărbătorile, colindele, decorațiunile, tot! Adică eu de pe 1 și până pe 31 sunt gen all Christmasy! Tema de azi am abordat-o destul de ușor și de simplu. Baza a fost un albastru care încă e în culorile anului – cel puțin încă o lună – în două straturi. Apoi am desenat cu alb câte un semicerc pe câte o margine a unghiei. Și apoi două puncte cu instrumentul din dotare. Am făcut ochișori și un nas și ta-daaaa – ursuleții mei polari sunt gata! Nu mi s-a părut greu, mai rău mi-a părut după ce am făcut poze, că s-a uscat totul destul de greu și am reușit să le bușesc repede. Iată ce a ieșit!

wa3 wa4 winter-animal-2 winter-animalAm încercat eu pe unghia de la degetul mijlociu să fac un ura mai mărișor, mai rău l-am stricat. Mai bine rămâneam la modelele ”pitite”. Dar, oricum, îmi place, e frumos! Și-s și modestă 😀 Hai să vedem ce au făcut și fetele.

Manichiuri Winter animal:

 

Sper că v-a plăcut tema abordată de noi azi! Afară e soare, e frumos, dar iarna abia-și intră în drepturi! Weekend fain și-o zi superbă!!

 

16 Replies to “December’s Nails Challenge – Winter Animal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *