GabytzaRockAți avut vreodată acel sentiment cum că nu vă găsiți locul? Când nu vă mai mulțumește nimic, sunteți apatici și absolut nimic nu vă iese cum trebuie? Eu îl am în acest moment și nu e chiar prima dată. Întotdeauna mi-am dorit să fac o carieră, nu am fost genul care să-și dorească să stea “la cratiță”, să aibă copii și să aibă o viață tihnită. Mi-a plăcut școala, ba chiar mereu am fost printre cei mai buni, dacă nu chiar cea mai bună. Și nu m-am ferit nicicând de muncă. Am mai spus-o și-o repet: muncesc de la 16 ani cu drag, mi-a plăcut să-mi câștig proprii bani, să fac parte dintr-un colectiv și să învăț ceva nou, chiar dacă nu neapărat pe parte intelectuală.
Iată că timpul a trecut și eu am parcurs traseul dorit: liceu, facultate, master, loc de muncă… Dar oare cât de fericită sunt făcând ceea ce fac? Având ambii părinți care lucrau în sectorul medical, de mică mi-am dorit să mă fac doctoriță. Când am ajuns în liceu, am constatat că nu mi s-ar potrivi (deși îmi pare rău și în ziua de azi că n-am făcut asta, cred că e jobul cel mai fain și m-aș fi potrivit acolo) și am vrut să dau la Jurnalism. Întodeauna mi-a plăcut să scriu. Prin clasa a 11-a și a 12-a am făcut parte și dintr-un cenaclu de poezii și îmi aduc aminte și acum că practic am forțat doctorița să mă externeze mai repede din spital după o operație la ochi ca să pot ajunge la lansarea culegerii de poezii, în care aveam și eu ceva publicat. Erau niște chestii minuscule, dar pentru mine au contat enorm. Aveam prieteni care terminaseră Facultatea de Jurnalism și nu s-au angajat, așa că am dat cu piciorul și acestui vis.
Ingineria a picat “din cer”. Nu mi-am dorit-o niciodată, nu a fost un vis, nu eram pregătită pentru ea. A fost pur și simplu o alegere promptă pe care acum o regret. Și spun asta cu mare durere, pentru că constat că ceea ce am învățat atâția ani nu îmi oferă satisfacții. Cei din generația mea nu s-au angajat pe domeniu și nici eu nu pot spune că am făcut-o, dacă mă gândesc bine. Până la urmă, specializarea mea e Ingineria mediului, nicidecum inginer cercetător în domeniul celulozei și hârtiei. Deși fiecare zi e o provocare și trebuie să-ți pui mintea la contribuție, tu trebuie să creezi ceva din nimic. Iar lucrul cu creierul este de cele mai multe ori mai greu decât munca fizică. Ceea ce fac pe blog îmi oferă o satisfacție mult mai mare decât ceea fac la muncă. Dacă aș câștiga din blog cel puțin cât câștig la muncă sau măcar pe aproape, nu mi-aș mai practica meseria, ci doar aș scrie. Pentru că asta fac cu drag, aici îmi pun mintea la contribuție, iar faptul că cineva mă și citește mă stimulează, mă face să tind spre mai bine. Oricum ar fi, meseria mea nu mi se potrivește. Îmi place să stau într-un laborator, dar nu-mi place să fiu singură, nu-mi place să fiu înconjurată de oameni care își aduc nervii de acasă la muncă și care de multe ori interpretează lucrurile așa cum vor, nu așa cum sunt. Vreau să creez. Iubesc cifrele, dar iubesc literele mult mai mult.
Dacă mi-aș mai alege o dată meseria, aș vrea să scriu. Despre oameni, pentru oameni.
Bună! Am 25 de ani și încă îmi mai caut drumul în viață.