Sau mai bine zis, să ne aducem aminte de copilărie! Încă de mică am fost foarte băiețoasă, iar tata mereu zicea că fac cât doi băieți. Jucam fotbal, mă băteam, mă cățăram pe unde apucam și venea mereu julită acasă. Au fost ani atât de frumoși, pe care nu i-aș schimba pe nimic, chiar dacă ce urma să vină nu mai era atât de roz. Au fost anii în care am făcut cunoștință și cu mersul pe stadion, cu fotbalul din Divizia A, anii în care am fost și eu prinsă în mirajul acesta. Comentam meciurile cu colegii, schimbam impresii, existau acele cataloage cu abțipilduri cu jucători, pe care toți ne chinuiam să le strângem. Dar cel mai bine îmi amintesc ce rol juca radioul în viața noastră și cum ne strângeam duminica în bucătărie să ascultăm Fotbal minut cu minut, emisiunea care punea alături toată țara.

Îmi aduc aminte că radioul era ceva sfânt. Intrai în bucătărie și îl aprindeai. Deși aveam televizor, era era dupa 90, în bucătărie nu avea ce căuta, radioul era la putere. Întâi aprindeai radioul, abia apoi te apucai de mâncare sau de ce altă treabă mai aveai. Pe lângă teatrul radiofonic, care mi s-a părut extraordinar, Fotbal minut cu minut dădea legătura în toată țara, de la Domozină la Pelican, la celebrul Ilie Dobre cu ale sale ”gooooooooooool”-uri incredibile, era o nebunie. Atunci când era zi de meci, mă chinuiam să îl conving pe tata să mă ducă la stadion.

Amintiri frumoase…

FC Argeș încă era o echipă bună, iar rivalitatea cu Craiova, de exemplu, era monumentală. Trebuia să fii acolo ca să înțelegi. Până când tata nu a mai vrut să mă ducă la stadion. După ceva timp mi-a zis că nu voia să mai aud înjurăturile. Dacă ar fi știut el ce era și în școli pe vremea aia… stadionul doar mă călea! Și îmi deschidea o lume nouă, a fotbalului.

Da, poate pare ciudat, pentru cineva care nu agreează fotablul, cu siguranță este. Însă pentru microbiști, vremurile alea au fost tare frumoase. Stadioanele erau pline, cântam, susțineam echipele, fără bătai sau circ. Și era un campionat antrenant, nu erau două echipe care se băteau pentru titlu. Iar atunci când nu era meciul acasă, eram clar lângă radio și acultam transmisiunea de la Radio România Actualități. Trăiai meciul. Oamenii aceia chiar știau cum să te facă să iubești fotbalul.Sunt amintiri ce nu ni le va lua niciodată nimeni.

Nu știu cât de multe persoane mai rezonează cu fotbalul. Dar știu că eu am fost dintotdeauna microbistă și nici nu am de gând să mă las de asta. Doar m-am mai temperat. Nu mai fug de acasă la stadion. Acum mă duc cu permisiune. Cartea Fotbal minut cu minut a fost o aducere aminte tare frumoasă! O găsiți la Publisol și sunt ferm convinsă că o veți aprecia. Dacă nu voi, bărbații din viața voastră, tații, unchii, cei care au prins această emisiune. Apropo, și voi scoteați televizorul în curte sau pe scară când juca echipa națională?

7 Replies to “Fotbal minut cu minut – amintiri din copilărie

  1. Si eu am amintiri frumoase legate de fotbal si imi aduc aminte si acum dupa 40 de ani cand m-a dus tata pe stadion si desi nu am inteles cine cu cine joaca, fiindca eram prea mica, m-am bucurat alaturi de ceilalti.

  2. Multe amintiri legate de fotbal nu prea am. Doar cateva meciuri speciale vazute alaturi de tatal meu si traite ca si cum ar fi evenimente importante :)) Culmea, ca si eu citesc in aceste zile o carte despre fotbal : ))) dar cred ca mi-a ajuns pe aceste subiect!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *