Ziua bună, oameni faini! Începutul de săptămână e totdeauna complicat. Mai ales că acum am un program și mai tâmpit. Sunt liberă mereu vinerea și sâmbăta. Adică un pic ca nelumea… dar deh, ce să-i faci… zi-i mersi că e liber! Îmi place ca la început de săptămână sau la mijlocul ei să mă răsfăț un pic mai mult. Adică acea relaxare de care cică trebuie să ai parte în weekend, o devansez cu câteva zile. Pe de-o parte, așa simt că e weekend și în alte zile. Plus că pe marți-miercuri, când am deja câteva zile de muncă, mă simt stresată și nervoasă. Așa că o sesiune de îngrijire e exact ce am nevoie. Și sincer, nici nu am nevoie de prea multe. De obicei mă bucur de un duș înmiresmat, o mască pentru ten, o carte bună și eventual un pahar de suc sau o bere cu cireșe.
Când vorbim de îngrijire, plusez de multe ori pe produsele Avon. Fie că vorbim de geluri de duș, spumante de baie sau gelul intim, sunt printre preferatele mele când vine vorba de curățenie. Miros frumos și își fac treaba. Plus că sunt și accesibile. Tonerele lor sunt foarte bune, chiar dacă conțin alcool. Pe mine nu mă deranjează. Să nu mai zic de crema de epilare facială, care e cea mai bună și mă țin de ea de ani de zile!
Machiaj impecabil, colorat și strălucitor!
Culoarea e cuvântul de ordine în ceea ce privește vara! Și un machiaj nu e complet fără gene false. Eu am o pereche de la Ardell, din acelea magnetice. Se prind foarte ușor, pentru că au magneți ce facilitează aplicarea. Plus un instrument tare util!
Și ca să fie totul perfect, nu uita să ai mereu la tine un șampon uscat. Nu se știe niciodată când trebuie să îți împrospătezi coafura. Da, chiar și având părul scurt, uneori mi-e lene să îl spăl la 2 zile sau e lipsit de volum, fapt care cere musai un produs minune. Am încercat mărci cunoscute, dar ultima oară mi-a picat în mână șamponul de la Dove, care e relativ nou, și chiar e foarte fain! Pot spune că merită din plin!
Ce de produse faine ai aici, sa ai o saptamana frumoasa 🙂
Chiar azi trebuie sa pun o comanda pe Notino, plecam in vacanta si am cateva produse care imi lipsesc.
Drăguț articol. Mie îmi place să folosesc sare de baie (mai ales cea cu aromă de lavandă), apoi să folosesc lapte de corp, cremă de față, mască de față (de regulă cu argilă). În ceea ce privește șamponul uscat, am folosit de la Batiste, dar la mine sincer nu și-a făcut efectul, mulțumesc pentru idee, o să îl încerc pe acesta de la Dove.
Foarte frumoasa paleta.
Încerc să mă răsfăţ cât de des pot, dar, cu siguranţă, în weekend e cel mai probabil. Tare interesant samponul uscat, mi-ar fi tare util!
Vaii..de foarte mult timp n-am mai folosit ceva de la Avon. Cred că în afară de parfumuri, nu am mai luat nimic de la ei.
De mult timp nu am mai avut parte de o zi de rasfat. Mereu am altceva de facut, dar mi-ai dat o idee buna. Cred ca o sa iti urmez ritualul.
In weekend imi place sa ma relaxez.Fac o baie lunga si ma cremuiesc peste tot😁
Gelul pentru igienta intima de la Avon, il folosesc si eu, cu alte produse de la ei. Paleta imi place, cred ca mi-o cumpar si eu!
Să știi că depinde foarte mult la ce ai nevoie de acele 2 zile libere pe săptămână: dacă ai nuntă / botez / eveniment, e logic că ai avea nevoie de week-end-ul clasic; dacă e vorba despre altceva, eu le-aș prefera în timpul săptămânii, nu de alta dar și multe locuri (gen coafor pentru lucru mundane gen tuns sau manichiură-pedichiură etc) sunt deschise după un program mai de doamne-ajută plus că transportul în comun circulă cât de cât decent (adică n-ai program din ăla că-ți vine un singur autovehicul pe oră, nu contează ce zone acoperă traseul) chiar dacă e aglomerat.
Foarte tentant samponul uscat de la Dove, trebuie sa il incerc si eu !
Da, in weekend, cand am timp pentru mine, ma rasfat cu fel de fel de cosmeticale si m-as rasfata si cu o baie cu spuma daca as mai avea cada. Dar am optat pentru cabina de dus si acum imi pare rau. Asta este, ma pot rasfata si fara baie cu spuma 🙂
imi plac gelurile de dus de la Avon, nu am comandat de mult de la ei!
Mai mult in weekend aplic măști. Atunci e soțul acasă și mai scoate piciul la plimbare, dându-mi răgazul necesar.
Paleta arata minunat! Culorile sunt tare faine si-mi plac ca sunt sidefata!
Si eu am multe produse de baie de la Avon. Mereu ma rasfat cu cate o baie cu multa spuma. 😀
Si eu pregatesc o comanda pe Notino. Imi doresc si eu sa incerc genele false pentru ca pana acum nu prea am avut curaj
sampon uscat Dove? Ma crezi ca nici nu stiam ca au asa ceva in portofoliu? Eu nici nu prea am mai folosit samponul uscat de mai bine de un an…