Nu am fost niciodată vreun mare fan al produselor făcute în casă. Toată ”conservăraia” m-a cam lăsat rece și eram cam dezamăgită când descopeream că mamaia a umplut clătitele cu gem sau dulceață în loc de cremă de ciocolată. Singurele sortimente care mă încântau erau cele de cireșe sau vișine. Îmi păreau mie mai aromate. Îmi amintesc că zahărul era la mare căutare, ca și azi, de altfel, în rândul gospodinelor care încă se mai ocupă cu bunătățile pentru iarnă. Eu n-am apucat să învăț cum se face dulceața, dar pot spune că dacă mă întrebi de-un gust pregnant din copilărie, cred că gemul de prune cu nuci ar fi răspunsul. De pe la vară-mea ce mai adun câteva borcane, ea se pregătește temeinic, și eu profit. Dacă am poftă de ceva dulce, borcanele pline sunt numai bune.
N-am încercat niciodată magiunul de prune. De ceva fără zahăr adăugat nici nu putea fi vorba! Dar de magiunul de Topoloveni am tot auzit. Și mă umplu de mândrie știind că sunt de loc din Argeș, adică exact unde se produce cel mai sănătos magiun de prune din țară, și nu numai! Atunci când Brander mi-a propus să testez magiunul de prune Topoloveni, m-am hotărât pe loc. Am așteptat cu nerăbdare coletul, care a sosit atent ambalat, pentru a nu se sparge. În multiplele straturi de folie de protecție am găsit borcănelul mult visat!
Recunosc! Ambalajul m-a impresionat în mod plăcut. Panglica tricoloră și eticheta cu informații au rămas ca o amprentă și mi-a părut rău că trebuia să le dau jos când am deschis capacul. Magiunul de Topoloveni nu are zahăr adăugat, dulceața lui provine direct din prune, nu are E-uri, nu are conservanți, nici gluten. Aroma lui pregnantă a fost prima care m-a izbit! Simți parcă gustul fiecărei prune și îți rămâne pe cerul gurii chiar și după ce îl înghiți. Nu credeam că ceva fără zahăr poate fi atât de bun și poate compensa dulceața prin alte calități! Dimineața e perfect, alături de o felie de pâine cu unt, eventual și cu un ceai (nici la capitolul ăsta nu mă prea omor, dar numai gândul la combinația asta îmi lasă gura apă).
Magiunul de Topoloveni îl puteți achiziționa atât din magazinul online, cât și din magazinele fizice, aflate în București, pe Bulevardul Carol I, Nr. 57, Sector 2, sau pe Bulevardul C. A. Rosetti Nr. 26, Sector 2, sau din magazinele partenere. Sonimpex Topoloveni este furnizor al Casei Regale a României, iar magiunul a primit numeroase premii, deci putem fii siguri de calitatea sa.
Până acum l-am consumat singur sau în combinație cu unt, dar am în plan să fac și o prăjitură, pe care am încercat-o deja, i-am făcut-o soacrei de ziua ei, dar din care n-am gustat încă. Sunt tare curioasă ce gust va avea! Vă țin la curent. Să ne auzim cu bine!
Da este foarte bun din pacate este scump comparativ cu alte gemuri dar e de inteles, este 100% natural fara adtivi unde mai pui ca este si produdul casei regale
stii tu, cand vrei ceva de calitate… te conformezi!