Neața bună, oameni dragi! Am plecat deja din oraș, poate sunt pe drum sau poate am ajuns, dar am programat aceste articole în avans pentru a vă lăsa material pe blog. N-am vrut să iau iar pauză. Pentru că e sâmbătă și azi nu iau parte la colaborarea cu unghiuțele, deși mi-aș fi dorit, să știți că fac pauză de o săptămână pentru a încerca tratamentul cu vitamina B5 de la Farmec. Unghiile mele sunt mult prea fragile, au probleme serioase, deci era cazul să fac ceva pentru ele! Recuperez săptămâna viitoare, promit. Dar acum vreau să vă povestesc despre vopseaua în culori turbate, și anume despre Directions.
Am găsit pe Ebay un set foarte avantajos de 4 culori la 16 lire, cu tot cu transport din Anglia, așa că am zis să încerc. În primul rând, am vrut să știu dacă îmi pot alege nuanțe diferite, nu le voiam pe toate la fel. O dată ce am avut confirmarea, le-am comandat, iar coletul a venit direct acasă, pentru că au fost trimise din UE. Dacă erau de prin China/Thailanda, așteptam o lună și mă mai plimbam și pe la poșta vamală. Dar așa, au ajuns într-o săptămână, direct la ușă! Big like pentru asta! Eu mi-am comandat nuanțele Midnight Blue, Neon Blue, Violet și Cerise.
Toate culorile sunt faine, eu le-am luat mai mult ca să le am, să fac probă cu una, apoi să aștept până după nuntă, ca să-mi pot decolora părul și să mă fac curcubeu 😀 Așa că nuanța care a fost aleasă pentru test a fost Midnight Blue. Cutiuța cu cele patru vopsele este foarte fancy, mi-a plăcut cum au fost ambalate!
Nu m-am decolorat de data asta, deci am plecat de la un roșu cu vârfurile mai închise și cu rădăcinile în culoarea mea naturală (șaten deschis). Adică ceva de genul ăsta, doar că aveam rădăcinile crescute vreo 2 cm:
M-am încumetat să încerc cu albastru închis, după cum spuneam. Am spălat părul, l-am zvântat cu prosopul, apoi am aplicat vopseaua din cutiuță, fără a o amesteca cu nimic. Nu e nevoie de oxidant. Am stat o oră cu ea în cap, apoi am clătit părul foarte, foarte bine, cu apă mai spre rece, foarte puțin caldă, fără a șampona. Am aplicat balsam, am citit că nu dăunează, ba chiar e recomandat, apoi am clătit iar. Nu prea știam la ce să mă aștept, ba chiar mă gândeam că nu prinde pe păr închis la culoare. Dar a prins. Și arată negru. Reflexiile de albastru sunt foarte, foarte rare și greu de observat.
Se vede o tentă de albastru, dar eram conștientă că nu are cum să iasă ca în pozele pe care le vedeam. Nu va ieși niciodată cum trebuie pe un păr care nu a fost decolorat! Pentru mine e ok și așa, dar data viitoare sigur îl voi vopsi după ce-l mai deschid. Până la nuntă nu fac nimic, pentru că nu vreau să rămân fără păr. Eu am prostul obicei de a face experimente, deci măcar până în iulie stau potolită, dacă nu vreau poze cu mine cheală.
Una peste alta, vă spun că vopseaua asta este semipermanentă, după vopsire am rezistat 3-4 zile fără să mă spăl, în condițiile în care după 2 zile, părul mi se îngrășa groaznic. Este bună pentru păr, nu conține chestii dăunătoare amoniac, are extracte de plante, acționează ca un tratament. Totuși, grijă mare! Curge foarte mult la spălat. Pătează haine, prosop, piele, orice. Nu vă măzgăliți pe urechi sau pe ceafă, că n-o mai scoateți decât după câteva spălări. Protejați perna cu un prosop, spălați părul cu apă cât mai rece, pentru că așa va rezista culoarea mai bine. Descrierea spune că rezistă la 8-10 spălări. Eu am ajuns la a doua deja și nu s-a luat. Am observat că rămân urme de albastru pe haine, deci mare grijă și cu ce vă îmbrăcați și-n ce culori. E cam păcătoasă… dar cred că merită. Pe păr de culoare deschisă, evident! Pe roșu nu, în niciun caz.
Vă țin la curent în funcție de cum evoluează după câteva spălări, dar și dacă mă hotărăsc la chestii extreme 😀 S-aveți zi faină și weekend plăcut în continuare!
Eu m-am facut tot cu Directions fara sa ma decolorez, dar sunt mai blonda si a prins culoarea 😀
Te cred! La mine era culoarea deja inchisa. Dar data viitoare… Stiu ce am de facut!
Wow ce tare , iti sta bine , pupici :*
acum, dupa vreo 4 spalari, a inceput sa se vada rosul de dedesubt 😀
Nu m-am vopsit niciodata. Sunt o ciudatenie nu?
nu!!! esti o femeie inteligenta!!!