Ziua bună, oameni faini! Cu siguranță ați văzut în ultima perioadă în online ultima campanie BuzzStore în colaborare cu Magnifique Skin. Este vorba despre testare produselor Lysaskin, respectiv a loțiunilor de corp Xerolys 5 și Xerolys 10. Inițial mi-a atras atenția denumirea, ceva mai întortocheată decât produsele pe care le foloseam în mod normal. Căutând mai multe informații, am aflat că această gamă este dezvoltată și fabricată în Franța, ceea ce mi-a mai aprins un beculeț. Păi nu e Franța patria frumuseții și a îngrijirii? Nu toate produsele care merită sunt făcute acolo? Bine, avem și noi foarte, foarte multe produse minunate, dar după standardele internaționale, tot acolo e țara lor. Tocmai de aceea am așteptat cu nerăbdare coletul cu cele două loțiuni pentru a le pune la treabă.
Problemele mele cu pielea uscată au început să apară cam din vara anului trecut. Obiceiul de epilare cu lama mi se pare că usucă mai tare pielea, iar de prin iunie-iulie am sesizat și niște puncticele roșii pe piciorul drept. Câteva, nu multe, și nu după epilare sau ceva, ci apărute din senin. Timpul a trecut, recunosc că nu obișnuiam să mă dau cu cremă de corp, de lene probabil… Asta m-a afectat foarte mult și mi-am dat seama în iarna asta că am o problemă, dat fiind faptul că acele puncticele s-au înmulțit. În plus, pielea a devenit foarte, foarte uscată, iar în zona gleznelor părea că se crapă. Tocmai din acest motiv am considerat că loțiunile Xerolys ar putea fi salvarea mea.
Care e diferența între loțiunile obișnuite de corp și cele de la Lysaskin?
Cremele de corp pot fi grase, pot lăsa peliculă albă în urmă, pot intra greu în piele și mai ales, pot fi foarte parfumate. În plus, poate nu au suficientă putere de hidratare pentru ce are fiecare nevoie.
În schimb, loțiunile Xerolys sunt excelent formulate! Sunt două tipuri pentru că diferă compoziția lor. Xerolys 5 are în compoziție 5% uree și 2% clorură de sodiu, iar Xerolys 10 are 10% uree și 5 % clorură de sodiu. Cele două ingrediente fac chiar și cea mai uscată piele ca de bebeluș!
Ce am constatat eu după utilizare?
- au o textură foarte ușoară și nu ai nevoie de mult produs pentru a-l întinde complet pe piele
- se absorb repede
- nu lasă pielea lipicioasă
- nu au parfum pregnant
- hidratează pielea excelent. Pe probate! Nu mai am aspect de piele crăpată, iar în ceea ce privește puncticele, când pielea e hidratată, nu se mai văd atât de rău. Clar e o problemă de dermato, dar măcar e bine că o pot ține sub control astfel.
Beneficiile acestor produse pe termen lung sunt multiple:
-
hidratează pe termen lung pielea;
- calmează pielea și reduce pruritul/ mâncărimea;
- limitează evaporarea apei din epiderm și hrănește stratul cornos;
-
reface filmul hidrolipidic natural al pielii.
Si eu particip la campanie si sunt multumita de produse.
Foarte hidratanta aceasta loțiune.
Daa, le-am trecut și eu pe lista pentru ca am pielea foarte uscata.
Ce faine par aceste produse pentru pielea uscata, as vrea sa le incerc si eu.
Chiar daca nu am pielea uscata, cateodata mai am si eu probleme cu uscaciunea pielii. Nu am incercat produse de la acest brand.
Îmi plac la nebune loțiunile pentru corp! Niciodată nu mă satur să cumpăr și să încerc noutățile. E de înțeles că le-am în vedere și pe cele de la Lysaskin.
Abia aștept!
Am o piele foarte uscata, mi-ar trebui cred ca varianta de lotiune cu 10 % uree.
Am inceput si eu sa le folosesc. Xerolys 5 mi se pare perfecta pentru maini.
Imi doresc sa testez loțiunea pentru piele uscata. Chiar sunt curioasa dacă mi se potrivește și mie.
Eu am pielea normala si folosesc si eu aceste creme pentru ca am ceva probleme pe picioare si se pare ca imi fac bine
Cu siguranță și mie mi-ar fi de folos aceste două produse, mai ales pentru mâinile mele care arată jalnic în ultima perioadă!