Ziua bună, oameni faini! Săptămâna trecută sau acum vreo 2 săptămâni am văzut că a apărut și la noi calendarul de Advent de la Essence pe Pink Panda. Până acum e singurul loc în care l-am zărit. Mor după calendarele de Advent, așa că nu am rezistat tentației și am zis că trebuie să îl am. Mai ales că anul trecut l-am avut pe cel de la Douglas, am mai avut de la Balea, de la Penny, dar niciodată de la Essence. Așa că am zis – Fie ce-o fi și am pus-o de prima comandă de pe acest site. Transportul e gratuit la peste 200 lei, așa că m-a cam tentat să mai pun și altceva în coș. Toată comanda a costat 211 lei și a conținut 5 produse sau seturi.
Calendarul de Advent de la Essence – Spread the Magic!
De câțiva ani a pătruns și la noi febra asta cu calendarele de advent. Acestea sunt de fapt originare de prin Germania și se referă la calendarele cu ciocolată, clasice. Doar că din ele au derivat și cele cu cosmetice. Sau variațiuni pe aceeași temă. Sunt de fapt niște cutii cu 24 lăcașuri. În fiecare din ele găsești o surpriză. Ele trebuie desfăcute în perioada 1-24 decembrie. Stau și mă gândesc dacă rezist până atunci… deși nu cred! În calendarul de la Essence ai o imagine de ansamblu pe spate, ai rujuri, lacuri de unghii, creioane, tatuaje, iluminator, produse pentru tot machiajul feței și nu numai. Abia aștept să le descopăr pe toate! Prețul calendarului a fost de 134 lei.
Set I love… cosmetics
Nu am rezistat când am văzut gelul de duș cu turtă dulce de la I love cosmetics. Știu cât de fain pot să miroasă, așa că nu am pierdut ocazia. Nu am fost atentă că e de fapt set, vine la pachet și cu o floare pentru duș. Ambalajul e fain, o cutie de carton ce cuprinde ambele produse. Abia aștept să îl folosesc. Preț – 34 lei.
Set de creme de mâini Essence – Spread the magic!
Fac parte tot din colecția de iarnă și vorbim de un set cu 3 mini creme de mâini. Fiecare are 25 ml și aromele sunt diferite. Una miroase a miere, una a bumbac și una a flori de cireș. Adevărul e că sunt foarte practice, având cantitate așa mică. Și nici nu te plictisești de ele! Vim ambalate în cutiuță, iar prețul lor e de 16 lei.
Lac de unghii Revolution Halloween Skull Nail Polish – Bloodthirsty
Lacul de unghii recunosc, l-am luat strict pentru ambalaj. Erau disponibile vreo 4 nuanțe – roșu, negru, gri și auriu. Toate cu particule sclipicioase. Rezistent, nu zic nu, dar trebuie să îl acopăr și cu top coat, și cu tot, să îl fac ca la carte. Acest lac de unghii e ediție specială de Halloween, tocmai de aceea are sticla sub formă de craniu. E genial de fain! Preț – 28 lei.
Cadoul surpriză – Halloween Mistery Bag
Pentru că am îndeplinit condiția de cumpărături de minim 120 lei parcă, am primit și punga de Halloween, care cuprindea 3-5 produse de make-up full-size. Recunosc, am fost destul de nerăbdătoare, chiar eram curioasă ce poate fi. Nu speram la prea mult. Dar am primit 3 produse – o paletă, un dispozitiv de curățare a pensulelor de machiaj și un fard mono mat.
Bineînțeles că paleta e preferata mea! E de la Makeup Revolution și are niște culori… superbe! Nu genul pe care aș fi ales-o eu, e adevărat, dar ieri am realizat un machiaj în tonuri de mov și roz și pot spune că a fost impresionată! Pur și simplu o ador!
Comanda de la Pink Panda vine din străinătate, așa că nu vă speriați dacă întârzie câteva zile. Cei din echipă vă țin la curent când pleacă produsele. Eu am dat comanda joi seara, am plătit cu cardul (la ramburs am impresia că vă ia 2-3 lei taxa), iar marți am primit comanda. Mă așteptam la mai mult timp, știind că nu se expediază din țară. Dar a fost super repede. Nu e de azi pe mâini, e adevărat. Dar merită așteptarea! Mai ales că cei de la Pink Panda au destul de des promoții și oferă cadouri la cumpărături în valoare de o anumită sumă.
Deci arată super advent calendarul
Sunt foarte faine,sa le folosești cu drag.
Ahh, cât de bine arată calendarul de la Essence! Tare îmi face cu ochiul, mai ales că folosesc în prezent produse de la ei. Să le folosești cu drag și aștept un articol despre conținutul calendarului!
Ce faina este paleta, drăguță comanda ai plasat. 😊 😊
Și mie îmi plac produsele lor, am comandat în primăvară și am fost tare mulțumită.
ti-ai luat deja calendar de advent? E bine ca ai rabdare pana in decembrie. Eu stau prost la acest capitol. Tare faine paletele Revolution.
Chiar eram curioasa ce ti-ai luat, par interesante produsele alese.
Ce faine sunt produsele. Nu am comandat până acum de la ei.
Si eu vreau neaparat un advent calendar anul asta ❤️
Wow ce fain! Calendarul si recipientul pentru oja.. ma topesc dupa ele!
Am sa ma uit, sa imi iau si eu. Multumesc, nu stiam de ei.
Sunt înscrisă într-un grup de make up și fetele ziceau ca a trecut și trei săptămâni și nu au primit pachetul, motiv pentru care am evitat sa comand de la ei.
E bine de știut ca la tine a ajuns comanda in câteva zile, acum vreau iar sa pun o comanda la ei.
Arata tare bine paleta de farduri dar și celelalte produse.Sincer,, nu am avut niciun produs de la acest brand, dar sună interesant.
Mulțumesc pentru recomandare!
Woaaaa!!! Cat de tare e comanda asta! Vreau si eu calendarul de la essence!!!!🥰🥰🥰
Foarte frumos set cumparat , calendarul advent e foarte tentant , si chiar la pret rezonabil sa zicem fata de cel de la Cult Beauty . Iar si cremele de maini si gel de dus cookies par interesante
Nu am comandat nimic de la ei, imi pare rau sa spun, dar cand vad persoane agramate, fug de pe site-ul respectiv – la pagina de contact au un “vei fii”… poate merge si cu mai multi de iiiiiii in opinia lor…. stiu, am o problema cu cei care nu scriu corect romaneste, si o am de cand eram copil! asta e…
Nu am comandat niciodata de pe Pink Panda dar calendarul ma cam bate gandul si pe mine sa mi-l cumpar.Stiu ce are in el, si continutul e destul de tentant iiar daca pe langa cele 24 produse mai primesti și o punguta cadou cu alte 3 produse atunci da ma cam tenteaza 😀
Un calendar din acela mi-ar placea tare mult si mie, nu stiu daca as avea rabdare sa-l deschid in timp 😀
Vaaai, acel calendar de la essence e demential! Sper sa-l mai gasesc si eu!
N-am comandat niciodata de la ei, dar ti-ai luat chestii faine. Nu stiu daca as avea rabdare pana in decembrie sa desfac calendarul ala.
Super dragute toate❤️…
fugi mai de aici cu comanda ta! cand am zis ca ma limitez hop tu cu ispitele! :)))
Oau, ce tare! Mulțumim mult că ai împărtășit treaba asta cu noi. De mult îi văzusem și eu pe facebook, dar niciodată n-am avut curajul să plasez o comandă la ei, nu știu de ce. Mă bucur că ne-ai zis de ei. Acele 3 creme de mâini mă încântă tare. 🙂
Imi place mult acest site si am si eu cateva intentii de a comanda de pe site-ul lor. Iubesc advent calendarele si chiar mi-l doresc si eu
Foarte interesant calendarul comandat. Ma gandesc sa comand si eu acum ca am citit articolul si am vazut si cadoul pe care l-ai primit.
Calendarul arata super!