Oricât mi-ar plăcea mie iarna, de data asta a cam dat-o în bară. Nu de alta, dar avem mai mult o toamnă târzie decât iarnă. Ba e cald, ba ploua, ba e ceață. Abia dacă am văzut zăpada și nici nu a ținut prea mult. Așa că sincer vorbind, nu îmi mai doresc iarnă deloc. Nu merită. Ba din contră, am constatat că am o mulțime de puloverele pe care nu le-am mai îmbrăcat de ani de zile, dat fiind faptul că nu a mai fost atât de frig. La muncă am aceleași haine, astfel că nu prea am unde să port bluzele foarte groase. Drept urmare, în ultima comandă Femme Luxe am comandat câteva hăinuțe de primăvară. Parcă am vrut să o provoc.

Tricou lila

Deși în ultimele comenzi am luat multe Loungewear Sets, de data asta am încercat să văd cum vine și tricoul acesta lila. Am ales mărimea 10, pe site nu scria nimic că este gen crop top, tocmai de aceea aveam speranțe mari. Totuși, nu pot să zic că am nimerit-o prea bine. Este extrem de scurt și de mulat. Singura variantă pentru a-l purta ar fi cu o pereche de pantaloni cu talie foarte înaltă. Altfel, la blugii mei cu talie medie sau joasă, nicio șansă. Am burta prea mare și șoldurile prea late :))) Păcat, culoarea era faină și îmi place și decolteul. Dar nici materialul nu ajută, e sintetic și nu e wow.

Geacă scurtă albă

Gecuțele alese sunt similare, însă au și câteva diferențe între ele. Pe cea albă am ales-o în mărimea 10 și am zis că oricum va fi destul de mărișoară. Nu prea e așa, ci m-am cam înșelat. E scurtă, da, e gen crop top, deci clar trebuie să vezi cum o asortezi. Mărimea 10 îmi pare mai mult 6, adică gen cu o mărime mai mică față de ce port eu. E drăguță pe alb, dar este destul de rigidă. Nu prea îmi place cum stă cu nasturii închiși, așa că mai repede aș lăsa-o așa, deschisă. Are două buzunare aplicate în zona pieptului, dar doar de design. Nu au cam nicio utilitate… Personal, nu m-am dat în vânt după ea, mă cam strânge la umeri și în spate. Mai bine luam un set Loungewear.

Geacă scurtă neagră

Geaca neagră mi-a plăcut mai mult, dar la lungime, și aici zic pas. Totuși, am ales-o mărimea 12 și chiar am făcut mai bine. E mult mai lejeră față de cea albă, dar e adevărat, e și mai puțin rigidă. Nu e atât de aiurea materialul, se pliază mai ușor și chiar e mai purtabilă. Rămân tot la ideea că nu ai de ce să o închei la nasturi, deși poți face asta mai ușor decât la cea albă. Dar e mai ok desfăcută. Și clar merge cu ceva cu talie înaltă, să fie linia taliei lină (nu e cazul la mine).

Deja mi-am făcut o simulare pentru următoarea comandă, îmi doresc tot câteva seturi Lounge wear, care mi se par extrem de comode și de practice. Mă gândesc mai degrabă la haine pe care să le pot purta cu mai multe ocazii, nu doar cine știe unde. Așa că hainele simple și comode sunt pe primul loc. Voi ce fel de haine v-ați mai luat în ultima perioadă?

11 Replies to “Chem primăvara mai repede cu Femme Luxe

  1. Mie mi-au plăcut blugii de pe tine. Aș avea o sugestie, nu știu dacă merge, depunde foarte mult și de personalitatea fiecăruia: gecile ar fi o opțiune pentru serile de vară mai răcoroase la malul mării.

  2. Draguta geaca neagra, imi place! Eu ultima data mi-a luat ceva de imbracat in ianuarie si am optat pentru o pereche de blugi negri (pe care am zis ca-i iau de vreun an) si doua rochite la reducere. 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *