Suntem pe final de lună, iar pentru că în weekend voi fi plecată și e și Paștele, am zis să vă arăt de acum ce produse am consumat luna asta. Mi s-au părut mai multe ca de obicei, am început să am și un stil de viață mai ok, țin la imunitate și chiar vreau să fiu bine (da, și o să fac și vaccinul). Pe lângă asta, părul vreau să îl las mai lung, așa că am mai mare grijă de el, ceea ce se vede prin produsele consumate. And so on… Am avut și ceva produse de make-up consumate, pe care le aveam desfăcute de ceva timp, așa că mă bucur că le pot înlocui.
Produse pentru corp
La acest capitol, mă declar tare încântată de gelul de duș Dermacol. Am ales varianta cu nuci de macadamia și vai, miroase fantastic! Deodorantul Nivea Men a fost ”opera” lui Mr., eu am consumat roll-on-ul de la Bioderma, pe care clar nu îl mai iau. Pur și simplu nu e ok, e și greu de folosit și destul de scumpuț. Deci nu. Gelul de duș Andalou a fost foarte fresh, mi-a plăcut. La fel și deodorantul de la C-Thru.
Produse pentru păr
Am consumat cele două produse travel-size de la Andalou, șampon și balsam, dar nu am observat diferențe. Șamponul uscat Dove – nici el nu mi s-a părut wow. E ok, dar nu mă dă pe spate. Șamponul cu ceapă a fost ok, mi-a plăcut. Despre vopseaua Palette și despre tonerul Igora Vario Blond vă povestesc într-un articol separat, e mai mult de zis.
Produse pentru ten
În ceea ce privește produsele pentru ten, am folosit 3 măști luna asta (yu-huuuuu!!!!) – două de la Holika și una de la 7th Heaven. Super ok, îmi plac maxim! Am avut și niște șervețele demachiante de la Neutrogena, mi se par foarte practice când pleci pe undeva. Plasturii pentru puncte negre mi se pare că își pierd din eficiență în ultima perioadă, nu prea mai scot nimic… Crema de ochi de la Revolution Skincare a fost foarte ok, chiar trebuie să iau alta! Tonerul de la Remary a fost ok, și-a făcut treaba. Scrubul pentru buze la la Mark nu e terminat, însă îl arunc, dat fiind faptul că e deschis de foarte mult timp. Și nu, nu îmi pot face o rutină din asta.
Primerul de la Thisworks mi s-a părut tare fain, dar nu știu pe unde îl găsesc să îl mai cumpăr. Și fondul de ten Revolution Pro a fost ok, doar că un pic prea deschis. Dar l-am mai păcălit.
Produse random
Aici pot încadra tot ce înseamnă supliment – sirop de cătină, FloralAise și Astenor Energy, pe care le folosesc pentru imunitate și energie. Odorizantul de cameră Mikado a fost ok, doar că pe final parcă s-a consumat foarte, foarte greu. Pasta de dinți Splat a fost ok, dar nu wow. Șamponul pentru Aki e singurul pe care-l folosesc de ceva timp încoace.Iar șervețelele Cien mi se par cele mai ok ca raport calitate-preț.
Am terminat si eu cateva produse in ultima vreme dar nu am mai pastrat la toate ambalajele ca tot uit sa fac articol si le tin aiurea
Ai terminat ceva produse luna aceasta. Eu nu am terminat asa multe.
Vreau sa vad cum iti sta cu parul vopsit in nuanta aceasta frumoasa. Nu cred ca am descoperit nimic nou luna asta pentru ca n-am prea cumparat produse cosmetice.
Ai consumat ceva produse! Gelurile de dus Dermacol le iubesc si eu, tocmai am descoperit unul cu grepfruit, parca. Miroase super.
Servetelele de la Cien sunt nelipsite din casa mea. Restul produselor trebuie sa recunosc ca nu prea le cunosc. Oricum am vazut cateva produse incercate de tine care mi-au atras atentia
Ai folosit produse minunate.
Imi pare rau sa aud ca roll-on-ul Bioderma nu ti s-a potrivit. Eram curioasa de el. Mie nu mi-a placut samponul uscat Dove. Cam incarca parul si mirosul e prea puternic.