Ziua bună tuturor! Ce greu trece timpul la muncă și cât de repede se duce când stai acasă sau ești plecat… Săptămâna trecută a fost vis, am fost în Bucovina, noroc că mai am și săptămâna asta liberă, să îmi revin. Două săptămâni de concediu sunt fix ce aveam nevoie, păcat că se termină repede. Să văd cum mai strecor niște zile și când, altfel o să mai stau acasă abia în februarie. Dar să lăsăm concediul, o să vă povestesc de mâine încolo mai pe îndelete să vedeți cum a fost și ce am făcut. Astăzi vă spun despre produsele consumate în luna august. Le făcusem poză înainte să plecăm, însă nu am avut chef să scriu. Dar acum am o săptămână întreagă să vă povestesc despre mai multe. Dar să vedem ce s-a consumat.

Produse pentru ten

O să încep cu cele două produse pline pe care le-am aruncat – Instant Gel de la Avon, pentru că deja stătea de vreun an și mai am încă două desfăcute, deci sigur nu apuca să îl folosesc până expira. Aici am și baza de la MUA, pe care am luat-o cu gânduri bune, însă nu mi-a plăcut absolut deloc cum se aplică și cum se simte, așa că am renunțat la ea. Mi-au plăcut în schimb tare mult serumurile Lift Activ de la Vichy, am abut două mostre. De asemenea, și crema de ochi Estee Lauder mi s-a părut faină. Tonerul de la Avon e nelipsit, multă lume poate spune că are prea mult alcool, însă la mine face treabă bună. Plasturii de la Makeup Revolution nu mi s-au părut wow, însă concealerul și pudra mi-au plăcut tare mult!

Produse pentru corp

S-au consumat multe deodorante vara asta. Mr. a consumat două Borotalco spray, erau ambele începute și le-a folosit în paralele, ajungând să se consume la fel. Eu am trecut la stick, iar acum am un roll-on. Sper ca vremea să se mai îmbuneze și să trec și eu înapoi la spray. La mine nu face față pe călduri mari. Am terminat și parfumul Fantasy de la Famous Luxury Perfumes, mi-a plăcut foarte mult. Crema de mâini de la Herbagen a fost primită de 8 martie și mi-a fost tare utilă. Geluri de duș s-au consumat de la Nala (suuuuper), unul dintr-o cutie Lookfantastic și cel de la Avon. Au mai fost și două perechi de șosete exfoliante de la Eveline, cele pentru călcâie. Nu au fost rele, după câteva zile s-a văzut cum începea să se exfolieze pielea, însă nu e cel mai fain sentiment să te agăți de toate materialele.

Produse pentru păr

Am consumat cele două culori de păr de la Revolution, însă cred că m-am cam lecuit de ele, nu prea mă mai reprezintă. Am trecut iar la blond, am folosit o vopsea de la Londa Professional, mi-a plăcut tare mult!

Produse random

Șervețele umede și uscate de la Hygienium și Expertto Forte, suplimente alimentare – Feroptim și vitamina C, dar și un parfum de cameră de la Eyfel. Din punctul meu de vedere, nici nu se compară cu cele de la Infinite Love, e mult mai slab.

Cam acestea au fost produsele consumate în ultima lună de vară. Sper ca toamna să vină mai repede și să avem parte de vreme mai liniștită. Azi e mai bine. Dar cine știe ce vine de mâine iar? Voi ce produse faine ați mai descoperit în luna august?

5 Replies to “Produse consumate în luna august

  1. Produsele Lift Activ de la Vichy le am si eu dar in varianta mini, asa ca o sa le iau cu mine in concediu in Turcia. Iti recomand roll onul de la Balea Soft Flower si parfumul Colabo Green din DM. Mie imi plac mult.

  2. Hm, tot ce e bun și frumos trece repede. Dar, e în puterea nostră să facem și lucruri mai mici care să ne facă fericiți, bine.
    Bineînțeles, e valabil și pentru produse. 🙂
    Vichy am avut și eu, dar ce mă tentează ar fi suplimentele Feroptim.
    Mulțumesc și spor în toate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *