Ziua bună tuturor! Dacă ieri v-am introdus în paginile unei povești moderne, azi vreau să vă inspir cu o carte de dezvoltare personală, tot de la Bookzone. Personal, nu citesc acest gen decât foarte rar, deși știu că are mulți adepți. Acum, fiecare știe mai bine cum să se dezvolte, eu prefer să îmi relaxez mintea și să citesc beletristică, consider în general că aceste cărți de dezvoltare personală spun niște treburi logice și simpliste. Eu le văd ca și o adunare de sfaturi și cam atât. Nu pot să spun că eu m-aș ghida după ele, însă pot fi de acord cu faptul că unii oameni au nevoie de redresare. Așa că Arta de a fi liber pare o soluție pentru cei care nu știu să spună nu. Nu este vorba de a face pe inabordabilul, ci de a-ți face tu viața mai ușoară.

Exact cum scrie și pe copertă, cartea asta este de fapt un ghid. Un set de reguli pe care e bine să le urmezi dacă vrei să îți faci viața mai ușoară. Totul este despre a refuza politicos ceea ce alții cer de la tine în momentul în care simți că nu mai poți. Ideea este că nu trebuie să ne suprasolicităm și nici să îi punem pe alții în fața noastră. Importanți suntem noi. Pentru că dacă noi nu suntem ok, clar nu îi vom putea ajuta nici pe alții.

Relațiile toxice – cum scăpăm de ele?

În același mod, impunând limite și schimbând persoanele în cauză. Atunci când se poate, bineînțeles. Arta de a fi liber este atât despre prietenii sau persoanele care ne cer ajutorul, cât și despre cei care ne șantajează emoțional. Părerea mea e că sfaturile oferite în această carte, studiile de caz relatate ca și exemple, pot ajuta la identificarea problemei. Și bineînțeles, și la soluționare. Trebuie să punem un pic piciorul în prag atunci când ne dorim să se schimbe ceva.

Atâta timp cât noi suntem conștienți că e ceva în neregulă, cred că putem face ceva pentru a schimba asta. Totul depinde de noi și de alegerile noastre. De limitele pe care le stabilim și de cum reușim să gestionăm problemele. Tu citești cărți de dezvoltare personală?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *