În general nu cred că am citit prea mulți autori italieni. De fapt, cred că singurul și unicul pe care l-am devorat de-a dreptul a fost Andreea Camilleri cu al lui comisar Montalbano. În rest, literatura italiană e destul de necunoscută pentru mine. Dar acum am găsit cărțile lui Valerio Varesi, al cărui erou, comisarul Soneri, e ușor diferit, dar la fel de încăpățânat ca orice lucrător în poliție ce a fost portretizat într-o carte. Fluviul de ceață este primul volum al unei serii ce îl are în prim-plan pe acest comisar Soneri. Ca particularitate, autorul este fascinat de Valea Padului, care reprezintă un decor excelent pentru poveștile sale pline de suspans.
Râul Pad iese din matcă, amenințarea inundației e aproape, dar mai presus de toate, o barjă pare că a scăpat de sub control. Ciudat lucru, nimeni nu pare să o dirijeze, iar cel ce o deține, Tonna, un bătrân ce și-a petrecut viața pe ape, a dispărut. Barja este în derivă. Și mai suspect este faptul că în aceeași noapte, fratele lui Tonna cade de la etajul unui spital și moare. Ce s-a întâmplat cu cei doi frați? Comisarul Soneri încearcă să găsească legături, însă parcă lipsește o acțiune plină de suspans.
Este vorba de o anchetă greoaie, de oameni ciudați, de un trecut ce nu trebuie dezgropat. Frații Tonna au fost fasciști cu mulți ani în urmă, fapt ce îl pune pe gânduri pe comisar. Atmosfera din Fluviul de ceață este foarte întunecată, plumburie, ca în poemele lui Bacovia. Oamenii sunt suspicioși, retrași, neprietenoși cu străinii. Tocmai de aceasta e foarte dificil să afli ceva de la ei. Sunt reticenți și nu oferă prea multe informații.