Recenzie – Ispita călugărului

Încă de când am văzut coperta acestei cărți, am zis că dau de o poveste adult romance. Însă Ispita călugărului e mult mai mult de atât. Am descoperit o poveste atât de frumoasă și atât de sensibilă… nu mă așteptam! Simțul de sacrificiu și dorința ca celorlalți să le fie bine sunt ilustrate foarte bine în această carte. Luca, personajul central, este un tip cum nu cred că mai există în lumea asta. Simplu, copil de țărani săraci, cu prea muți copii în casă, a avut mereu lipsuri și a încercat să înțeleagă de ce Moș Crăciun nu vine și la ei. E crunt, și totodată actual. Cum îi explici unui suflet nevinovat că Moș Crăciun nu funcționează după acest principiu, iar cumințenia nu are nicio treabă, ci mai repede portofelul? E trist să nu îi poți da unui copil măcar o parte din ceea ce merită.

Luca este o fire sensibilă, un om predispus celor sfinte. Sau cel puțin, celor sacre. Nu este un om obișnuit, el își caută calea în permanență și încearcă mereu să găsească explicații pentru tot ceea ce se întâmplă. Îi place să știe, să cunoască. Și nu înțelege de ce toți în invocă pe Dumnezeu atunci când nu e cazul…

”Ce legătură avea Dumnezeu cu lumea asta abjectă, în care o mână criminală frânge un destin? Nu poate avea Dumnezeu niciun amestec. Îi era clar: trebuia să afle de ce toți îi rosteau ci disperare și speranță numele. De ce nu-l strigaseră înainte de nebunia care-i aruncase dincolo de ferestrele cu zăbrele? Acum, ce mai poate face Dumnezeu pentru ei? Când se făcuse întuneric în viețile lor, strigau după lumină? Prea târziu, nici Dumnezeu nu poate fi atât de iertător și îndurător, gândi. Dar asta trebuia să afle.”

Însuși laitmotivul cărții devine această idee a lui Luca:

”N-are Dumnezeu niciun amestec în astea…”

Deși nutrea speranțe mari pentru el și frații săi, Luca se vede singur în viață după ce tatăl său, într-o clipă de nebunie, își omoară soția și cei doi gemeni. Acum, singur și al nimănui, încotro? Învață, se angajează, dar unde duce viața asta, de fapt? Pe cât de liniștit este Luca, pe atât de temperamentală va fi Ema. Ema, care este ca o vreme schimbătoare, o ploaie cu tunete și fulgere urmată de un cer senin… Dar ei nu fac parte din aceeași clasă socială. Cum să spere fiecare din ei că va putea exista ceva?

Ispita călugărului este o poveste minunată. Cu iubire, cu speranță, dar și cu durere și suferință. Finalul ne duce într-un punct în care nu mi-l imaginam… Am plâns. Recunosc. Câteva lacrimi e imposibil să nu îți cadă, indiferent cât de tare ai fi. Pentru că nu înțelegi de ce un suflet cald e blestemat să treacă prin atât de multe. Pentru că nu e normal ca totul să îți fie răpit în viață, începând cu copilăria și terminând cu iubirea.

Ispita călugărului e o carte atât de simplă… nu filosofică. Însă cu multe subînțelesuri. Și cu atât de multă iubire și suferință. Coperta te înșeală. Nu o judecați după asta! Ci începeți să citiți și să îmi spuneți după cum e. Intri într-o lume din care nu îți mai vine să ieși. Iar finalul… nu știu dacă aici se termină. Dar sper să fie lăsat și un loc de mai târziu.

Cartea Ispita călugărului o găsiți la LiterPress, editura ce promovează autorii români contemporani. Așa că dacă vreți talente din epoca noastre, actuale și spumoase, vă recomand cărțile apărute aici! Sunt curioasă dacă ați citit și voi cartea și cum vi s-a părut!