Ziua bună tuturor! Primăvara e în toi, însă parcă vremea tot mă trage la citit, mai ales seara. Trec printr-o perioadă în care nu mă mai uit la TV atât de mult, ba din contră. Am reușit să citesc 3 cărți într-o săptămână și jumătate și chiar sunt mândră de treaba asta. Am abordat mai multe genuri, de la cărți de dezvoltare până la povești sau thrillere, ba chiar și young adult. Se pare că voi termina destul de repede cărțile din ultima comandă. Memoriile unei reptile este o carte pe care am citit-o acum câteva săptămâni, însă mi-a plăcut foarte mult, a fost ușor diferită față de cele cu care eram obișnuită. Vorbim despre un thriller, însă cu ceva accente noi.

Liv a avut o copilărie nefericită, iar asta se reflectă în modul ei de a fi ca adult. Atunci când apare orptunitatea de a avea un animal de companie, acesta este un șarpe. O alegere neobișnuită, însă Liv se simte altfel în prezența sa și începe să îl prefere oamenilor.

Peste 13 ani, Miriam are o ceartă cu fiica sa în mall și o lasă să plece, bănuind că se va duce acasă. Însă aceasta dispare, iar cazul ia o întorsură ciudată, dat fiind faptul că Miriam nu vine direct acasă, ci ajunge abia peste câteva ore. Cazul este preluat de Roe Olsvik, un polițist cu experiență, care face legătura între acest caz și o întâmplare petrecută în familia sa acum mulți ani.

Care este legătura între cele două cazuri și între familia polițistului, rămâne să citiți chiar voi în cartea Memoriile unei reptile de la Crime Scene Press. Debutul este foarte interesant, mai ales că este prezentată perspectiva șarpelui. Acesta ajunge să cunoască oamenii foarte bine și să își facă planul de răzbunare.

Cartea mi-a plăcut foarte mult și chiar aș aștepta și alte titluri din partea acestei autoare. Perspectiva e diferită și chiar merită această schimbare de gen. A fost o carte destul de ușoară, dar plină de suspans. Acțiunea a fost foarte faină, iar împărțirea pe planuri chiar te ține în priză. Voi ați mai citit asemenea cărți? Vă plac thrillerele?

One Reply to “Recenzie – Memoriile unei reptile”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *