Am ajuns la volumul final din seria Iolanda Știreanu a autoarei contemporane Oana Stoica-Mujea. O să îmi fie dor de aventurile Lalei, întrucât e destul de departe de structura tipică a unui detectiv. Seamănă un pic cu Helen Grace a lui M. J. Arlidge din punctul ăsta de vedere. Deși pot spune că Lala e unică, cu o inconștiență dusă la extrem. Dar Noaptea de Sfântul Andrei o găsește pe Lala singură, depresivă, ba chiar dezinteresată de tot ce o atrăgea înainte. Oare cum se va sfârși povestea și cum va ieși Lala din toate problemele?
Pentru a ieși din starea în care se află, Lala apelează tot la muncă. Ea acceptă o misiune foarte dificilă, în care sunt protagoniști cei de la DNA și mai marii poliției, știind că e posibil să iasă foarte șifonată. Vorbim de acuzații fabricate, de cadavre dispărute, de anchete făcute de mântuială. Peste toate persistă acest vis al Lalei cu noaptea de Sfântul Andrei, în care o tânără cere răzbunare.
Cad capete ale unor oameni sus-puși, unt descoperite cazuri de corupție, Lala se trezește implicată în niște nereguli fără sens, însă toate cunoștințele sale și tot sângele rece sunt de mare ajutor. Implică presa, televiziunea, ajunge șef al secției și face tot ce poate pentru a înfunda adevărații vinovați, deși dovezile sunt ”fabricate” foarte bine.
Ultimul volum al seriei nu vine cu un deznodământ. Noaptea de Sfântul Andrei vine doar cu înlăturarea lui Mihai de la conducere și preluarea acesteia de către Lala. Contrar firii ei agitate, conduce secția și ancheta cu o mână de fier și rezolvă ițele complicate. Însă în esență, Lala rămâne tot singură. Mi-ar plăcea, sincer, să mai apară și alte volume, cu ea în postura de conducător, însă nu știu dacă se va întâmpla asta. Ar fi fost interesant de văzut cum își formează propria echipă și cum îi instruiește.