Deși școala e pe terminate și toată lumea se gândește la vacanță, o să aveți nevoie, ca părinți și copii, de rechizite școlare și pe timpul vacanței. Cum de ce? Păi pentru că teme de vacanță și pentru că am vrea ca cei mici să nu uite tot ce au învățat. Din păcate, de când cu școala online, tot am impresia că cunoștințele lor s-au cam dus pe apa sâmbetei, tocmai de aceea, sper ca părinții să fi făcut un minim de efort și să se fi ocupat ei. Pentru că e mai sigur când te ocupi tu de propriul copil. Eu nu îmi aduc aminte să mă fi înnebunit ai mei când eram mică, dar da, eram excepția de la regulă – îmi plăcea școala. Nu huiduiți, mai suntem și specimene de genul 😀 Acum am găsit site-ul Gutuie.ro unde găsești toate rechizitele de care ai nevoie!

Când cauți rechizite școlare pentru temele de vacanță sau pentru școală, pur și simplu, găsești aici o mare varietate.De la caiete, blocuri de desen, ghiozdane, instrumente de scris, penare, până la plastilină sau table de scris. Adică tot ce ai nevoie pentru școală. În plus, puteți cere ajutorul consultanților, pentru a alege ce e mai potrivit nevoilor. Din fericire, pe site sunt multe branduri cunoscute, astfel că raportul calitate-preț este unul foarte bun – Lego, Nikidom, Zip It, Alpino, Carioca, Artline, Schneider.

Ce tip de ghiozdan are copilul tău?

Când eram mică, până în clasa a patra, am făcut cea mai mare greșeală a vieții. M-am tânguit după un ghiozdan pe un umăr. Ai mei s-au lăsat convinși, chestie foarte greșită, și așa am ajuns să car toată greutatea pe un singur umăr. Bineînțeles, fiind în creștere, acel umăr s-a deformat și acum am umerii cam descentrați. Asta v-am povestit-o ca să aveți mare grijă la ce tip de ghiozdan luați. Recomand ceva cu 2 bretele, pe ambii umeri. Sau, și mai bine, dacă vreți ceva și mai comod, un ghiozdan de tip troller. Pur și simplu cel mic trage de el și atâta tot, nu mai cară nimic în spate.

Are două compartimente, cel principal pentru a păstra cărțile și gustările, dar și unul frontal, unde se pot ține chei sau alte obiecte mici. Roțile sunt mari, silențioase, facilitează urcarea și coborârea trotuarului și nu permit înclinarea ghiozdanului. Ce mi s-a părut extrem de interesant este că acest ghiozdan este aprobat de Federația Română a Asociațiilor de Fizioterapie. Ca și copil care a prins și ghiozdanul cu o bretea, și pe cel cu două, vă zic sincer că l-aș alege totuși pe acesta! E mult mai practic și mai prietenos cu coloana.

Și când vine vorba de joacă?

Păi, dacă învățăm, ne și jucăm! Sau și mai bine, învățăm prin joacă. Sunt atât de multe jucării educative, că nici nu știi de unde să începi. Mie întotdeauna mi-a plăcut plastilina și cred că mi-am umplut nepoții cu seturi colorate. De exemplu, acum am găsit setul acesta, cu care poți crea figurine colorate în formă de mâncare.

Conține și ustensilele necesare, astfel că e mai ușor de manevrat. Eu și acum am plastilină în casă, deci cred că merge la orice vârstă! 😀

Dacă aveți nevoie, vă las și datele de contact a celor de la Gutuie.ro. Mai nou, să știți că se pot face și achiziții prin SEAP!

 

  • 0731 270 748
  • office@gutuie.ro
  • Splaiul Independentei 319, SEMA Parc, Obiectiv 19B
Nu uitați că la ei găsiți, pe lângă rechizite, și produse de curățenie, de protocol, de papetărie sau chiar mobilier de birou. Au câștigat numeroase premii, iar profesionalismul lor este dovedit la fiecare comandă onorată! Dacă ai nevoie de ceva din zona asta de interes, ei sunt cei mai potriviți!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *