Ziua bună, oameni frumoși! Azi am pentru voi o rețetă pe care o fac mai rar, dar și când o fac, o mâncăm imediat – pui cu ciuperci și smântână. În general nu sunt fan carne, dar atunci când mănânc, e mai ales pui, fiind fără grăsime. Îmi place mult să gătesc puiul cu orez, tocmai de asta îl fac ba cu smântână, ba cu ananas. Și cu ceva legume. De data asta am ales ciupercile, pentru că ies super bine cu smântână. Combinația e bună, mâncarea se face repede, și nici nu e nevoie de multe ingrediente, așa că poate fi o idee bună pentru o masă delicioasă de duminică.

Pentru această rețetă am folosit următoarele:
  • 600 g piept de pui dezosat și fără piele
  • 450 g ciuperci congelate (sau din conservă, sunt la fel de ok)
  • 500 ml smântână lichidă
  • condimente – sare, piper, curry, etc

Pieptul de pui l-am tăiat cubulețe, am pus peste el sare, piper, curry, ceva condiment de friptură, și l-am tras într-o tigaie înaltă cu puțin ulei până s-a rumenit. Am scos bucățile de pui pe o farfurie și am pus în tigaie, în uleiul rămas, ciupercile. După ce se gătesc un pic, se adaugă smântâna lichidă. Se lasă la foc mic să fiarbă un pic, apoi se pun bucățile de pui. Se asezonează cu sare, piper, după gust, și se lasă să mai fiarbă puțin.

Eu am avut și o pungă de 125 g de orez și l-am pregătit conform instrucțiunilor, apoi l-am amestecat cu puiul în sos. Puteți să faceți și voi la fel, să fierbeți orez, sau să serviți puiul cu mămăliguță caldă. Dacă puneți și orez, puteți să îl lăsați o perioadă până îți mai trage orezul din sos. Altfel iese mai lichid.

Adevărul e că iese o nebunie în farfurie! Mie îmi place foarte mult și îl gătesc cu drag de fiecare dată. Nu e nici complicat, are din toate câte puțin, e rapid… ce poți să vrei mai mult?

Când și când mai am timp de rețete noi, așa că sunt tare curioasă dacă voi ați încercat varianta asta de pui cu smântână și ciuperci. Dacă mai aveți și alte propuneri de rețete rapide pentru mine, le aștept cu drag! Vouă vă place combinația de smântână cu ciuperci?

32 Replies to “Rețeta săptămânii – Pui cu ciuperci și smântână

  1. Si mie imi place mult reteta aceasta, merge de minune cu orez. Eu folosesc iaurt grecesc in loc de smantana. Puiul cu ananas e si el foarte bun. Vad ca avem gusturi destul de asemanatoare, nici eu nu mananc foarte multa carne si de obicei e pasare. Yummy!

  2. Foarte delicios și bun cred ,că a ieșit ,nu am mâncat niciodată pui cu smântână și ciuperci ,doar pui cu smântână fără ciuperci .Mulțumim de rețetă ,trebuie să-mi fac și eu cât de curând .😋❤

  3. mie imi place combinatia de pui cu ciuperci simpla, fara smantana. Uneori adaug orez, alteori nu, dupa cum avem pofta. Ciupercile oricum sunt usor de introdus in multe combinatii si sunt si sanatoase.

  4. Îmi place tare mult puiul cu ciuperci și smântână și îmi fac din când în când. Nu foarte des pentru că sunt singura care mănânc. 🙂
    Nu am făcut niciodată cu orez adăugat la rețeta e care o știu/fac dar merită încercat.
    Mulțumesc pentru rețetă!

  5. Pe mine m-ai nimerit la fix. Sunt o mare iubitoare de ciuperci in combinatie cu smantana si cum este nevoie si de putina proteina … pare reteta perfecta. N-am mai facut de mult un astfel de meniu

  6. Nu mănânc carne de foarte mulți ani. În schimb îmi plac ciupercile, am descoperit o rețetă tare bună cu legume și smântână lichidă, de soia, de la Alpro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *