A trecut cam mult timp de când nu v-am mai arătat ce experimente am făcut prin bucătărie. Adevărul e că-n ultima vreme ne-am axat pe mâncare rece, uscături, iaurturi, salate, brânză și chestii ușoare. Și azi trebuie să fac felul 2, pentru că supă de roșii mai e, dar n-am absolut nicio idee despre ce voi găti. Aș face o pizza, dar se mănâncă prea repede și e nevoie de ceva mai mult timp pentru ea. Săptămâna trecută am făcut niște chifteluțe mai deosebite, care mie mi-au plăcut enorm. Nu se fac greu, sunt economice și sățioase. Nu știu dacă mulți dintre voi mâncați conopidă, mie chiar îmi place, dar eu zic că nu i se simte gustul și habar n-ai ce conține chifteaua din fața ta. Hai să vă zic ce ușor sunt de preparat. Aveți nevoie de:

  • conopidă – proaspătă sau congelată. Puneți în funcție de câte bucăți vreți să iasă. Eu am pus cam jumătate de kilogram din pungă congelată
  • 1 ou
  • pesmet – din ochi, eu să zic că am pus 150-200 g, maxim
  • mozarella – merge și cașcaval. Câteva cubulețe, în funcție de câte chifteluțe aveți. Eu am folosit maxim 200g
  • 1 ou bătut
  • făină
  • pesmet (ultimele 3 pentru ”finisaj”, să zic așa)

Conopida o puneți la fiert apoi o scurgeți de apă și o pasați bine. Adăugați oul și pesmet, în funcție de compoziție – să nu fie nici tare, dar nici lichidă. Deci puneți din ochi. Condimentați după gust – puteți adăuga sare, piper, chiar și alte verdețuri/condimente, ardei iute tocat, în funcție de imaginație. Formați chiftele din acest amestec, iar în mijloc plasați câte un cubuleț de mozarella/cașcaval. Le dați prin făină, oul bătut și pesmet, și le așezați în tava tapetată cu hârtie de copt. Le dați la cuptor pentru 15-20 minute sau până se rumenesc frumos, apoi se servesc calde sau reci. Când mușcați, se întinde și mozarella… e o nebunie! Mie mi-au plăcut enorm, chiar mai am vreo jumătate de kg de conopidă, cred c-o s-o folosesc pentru încă o tură.

IMG_20160529_180408 IMG_20160529_180511

 Sper să le încercați și voi! Aștept idei de felul 2 de la voi și păreri despre cum vi se par chifteluțele inedite! Zi frumoasă să aveți!

6 Replies to “Rețeta săptămânii – Chiftele de conopidă

  1. Oare daca pun parmezan direct in compozitie cum ar iesi? am gata razalit.
    Eu azi am facut chiftele normale asa cu parmezan dar am pus si un morcov razalit,si mult marar si patrunjel si la cuptor cu ele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *