Neața bună, oameni dragi! Așa repede trece timpul…mai avem puțin și ne întoarcem și vă spun sincer că nu-mi doresc asta deloc! Dacă ieri v-am arătat cum îmi îngrijesc eu părul și v-am spus ce șampon folosesc, astăzi vreau să vă dau câteva motive pentru care o fac. Da, înainte, Gerovital era marca mea preferată, a fost primul produs care a mai estompat căderea părului. Dar în timp cred că părul meu s-a obișnuit cu el (nu cred că au schimbat ei formula), așa că a venit momentul să trec la altceva. Și m-am orientat spre o marcă pe care o apreciez, și de la care am mai încercat și altceva – Yves Rocher.
Șamponul stimulant împotriva căderii părului vine într-un ambalaj de 300 ml, o sticlă dintr-un plastic destul de rezistent, de altfel, dar și 100% reciclabil. Extractul de lupin alb stimulează microcirculația la nivelul scalpului și întărește firul de păr. Nu conține siliconi, parabeni, are peste 98% ingrediente de origine naturală și bază de spălare de origine vegetală. După așa o prezentare pozitivă, ce ar mai fi de zis?
Este un șampon de culoare albă, fluid și cu un puternic miros de plante. Parfumul e pe undeva la jumătatea listei de ingrediente. Oricum, mireasma nu persistă prea mult pe păr. Modul de utilizare e la fel ca al produselor similare. Părul se șamponează o dată sau de două ori și se clătește foarte bine. Ei spun că întărește firul de păr și în timp, părul devine mai puternic și mai des.
Ce părere am eu despre acest șampon?
Nu spun că face minuni. Nu vă așteptați ca după utilizare, căderea părului să se stopeze brusc. Dacă nu aveți grijă de el și din alte puncte de vedere, nu vă așteptați la asta. Renunțați la periere cât părul e ud, furnizați-i complexul de vitamine B pentru a-l întări, nu-l prindeți prea strâns. Sunt multe lucruri la care trebuie lucrat. Abia apoi vă puteți da seama de efectele șamponului. Oricum, eu zic că e ceva mai bine decât la alte șampoane. Și nici nu-mi încurcă părul cum o făcea precedentul (vă spun eu mai multe la secțiunea Produse care m-au dezamăgit). Deci, având în vedere prețul (22lei) și cantitatea… e ok! Merită încercat. Nu m-am înțeles foarte bine cu șampoanele Yves Rocher, dar acesta chiar îmi place.
Voi ce șampon folosiți? Aveți probleme cu căderea părului sau vă numărați printre norocoasele cu păr des și frumos? Dacă ați găsit secretul fericirii, vă invit să ne împărtășiți și nouă trucurile voastre! Zi frumoasă tuturor!
Multe sampoane anticadere am incercat dar nu mi-au folosit.Acum folosesc Hofigal.
si face ceva? sau e tot cu numele?
Eu i-l cumpar pe acesta prietenului meu. Rezultatele se vad la el si deja e la al 3-lea flacon. 😀 Deocamdata folosesc Garnier din gama de Intense Repair, cel cu ulei de argan, dar am si unul de la YR pus deoparte, cel clear. 😀
al 3 lea flacon?? ohooo..e fidel! mi se pare ok, sper sa nu se obisnuiasca parul cu el, atunci va trebui sa gasesc altceva
Eu am mari probleme cu caderea parului, e rau de tot, cred ca voi trece in mod regulat la folosirea sampoanelor anticadere daca nu gasesc altceva mai interesant de folosit.
nu e ok deloc caderea asta a parului… si stresul e devina, si alimentatia, si atmosfera…toate, cumulate cu coafarea sau vopsitul…
L-a folosit si cumnata mea si a zis ca e bun.
si la mine e ok la inceput…sa vedem mai tarziu cum se mai comporta
L-am folosit si eu, dar nu mi-a placut. L-am inceput imediat dupa terminarea celui anti-matreata, tot de la Yves Rocher. Si daca scapasem cat de cat de matreata, ei bine, dupa utilizarea acestuia, aceasta a revenit. Depinde de fiecare cum isi face efectul!:(
🙁 imi pare rau sa aud asta. cu matreata n-am avut probleme. dar cu caderea parului…imi vine sa mor!
Este un șampon foarte bun,mie îmi cădea părul foarte rău dar de când folosesc acest șampon căderea părului s-a redus si nu mă mai confrunt cu această problemă.Incercatil cu mare încredere.
si mie mi-a priit initial, dar apoi m-am obinsuit cu el si nu mai e asa ok