Ziua bună tuturor! Astăzi vreau să vă arăt produsele primite de la Vitamix, mai exact cele de la brandul Springmarkt. Am mai folosit alimente de la ei și am fost mulțumită de toate. Ba ultima dată mi-am luat destul de multe condimente care își găsesc locul în atât de multe preparate! Și râșnița reîncărcabilă are acum sare de Himalaya și piper mozaic, de care sunt foarte încântată. Știam de fructele confiate, de oleaginoasele din magazin, însă până acum nu am încercat deloc spaghete sau alimente de bază. Acum, că am avut ocazia, chiar mă bucur că le-am testat!

Încerc să nu sar peste micul dejun, așa că atunci e momentul acela din zi când îmi permit mai mult dulce. Atunci chiar merge ceva dulce pentru energie și nu e musai să mănânci mezel sau altceva. Așa că optez în majoritatea cazurilor pentru fulgi de ovăz. De preferat, fără nimic altceva, ca să pot adăuga eu tot ce vreau. De obicei pun fructe confiate, cum sunt aceste merișoare, fructe din compot, poate chiar și ceva ciocolatos. Pentru dulceață, apelez la siropul de agave, care îmi place maxim. Ba cu acesta am îndulcit și ultima prăjitură pe care am făcut-o.

Ca și fel principal, ador pastele și le-aș mânca în orice combinație! Și pentru că tot suntem în post și eu oricum nu mănânc carne, ne-am potrivit perfect. De obicei aleg spaghete din făină albă, nu prea țin cont de brand, însă asta a fost prima dată când am gustat spaghetele din grâu integral. Nu îmi vine să cred că o spun, dar au fost mult mai sățioase decât pastele obișnuite! De obicei după 3-4 ore îmi era iar foame, dar acum nu a mai fost cazul.

Paste cu tocată vegetală

250 g spaghete eco din grâu integral

o conservă de roșii tocate

o casoletă de tocată vegetală (are vreo 200 g, cred)

condimente, sare, piper

opțional – smântână de gătit

Am călit tocata vegetală în foarte puțin ulei. Am adăugat roșiile în conservă și puțină apă. Am pus condimente, sare, piper, multe ierburi. Am adăugat niște smântână lichidă (cam 100 ml) și am mai lăsat 5 minute la fiert. Ori se pune sosul peste spaghete, ori se amestecă. Iese o bunătate! Pentru cine nu a încercat tocata vegetală, dați-i o șansă, e super bună!

Din punctul meu de vedere, cei de la Vitamix au produse foarte utile atât în magazinele online, cât și în cele fizice. De la cosmetice și suplimente alimentare până la alimente de bază de zi cu zi. Voi obișnuiți să comandați de la ei?

One Reply to “La Vitamix găsești orice, de la cosmetice la alimente de bază”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *