Seara bună, dragii mei! Am ajuns în sfârșit acasă! După ceva peripeții, am reușit să străbatem cu trenul cei 200km care leagă București de Brăila și să ajungem în siguranță. Toată povestea asta mi-a lăsat un gust amar și am învățat în primul rând că ăștia de la meteo mai au din când în când dreptate, n-o dau în bară chiar mereu, iar în al doilea rând că nu e normal și logic ca în luna ianuarie să ningă în România. Cât se poate de serios! Ca de fiecare dată, iarna ne-a luat prin surprindere și ne-am trezit acoperiți de nămeți. În condițiile în care, da, în caz de n-ați aflat încă, este iarnă, iar acum 10-15ani și mai mult, iarna dura din octombrie-noiembrie până prin aprilie-mai. Și nu cu numele, ci cu multă zăpadă, troiene de câțiva metri, ger năprasnic și fără coduri. Dar nah… nu mai zic nimic! Că n-ar avea rost, nu de alta. Să vă povestesc pe scurt cum a fost săptămâna ce a trecut.

IMG_20160112_171956În sfârșit am mai ieșit și eu la un shopping sănătos și mi-am mai luat una-alta. Vi le-am prezentat pe rând în cadrul articolului de tip haul de acum câteva zile.

IMG_20160114_183108Cea mai frumoasă seară e cea în care citesc și beau o ciocolată caldă. Am renunțat la vinul fiert momentan, întrucât sunt pe antibiotice 🙁 Și cum cea mai bună ciocolată caldă e cea pe care o faci tu, cu frișcă și cu ce-ți mai dorește suflețelul…

IMG_20160115_161051A fost săptămâna cărților, că tot mă plângeam că nu mai am ce citi. A mai venit un colet de la Libris, de data asta mi-am ales ultimul titlu al Yrsei Sigurdardottir, dar am vrut să văd și care-i treaba cu fantoma Annei, despre care am citit o recenzie la Diana Sparkling Corner pe blog. Pot să vă spun doar că Pe prima am citit-o deja, iar din a doua mai am cam jumătate.

IMG_20160116_095409Ce să faci în tren dacă nu să citești? Sesizați puloverul… mă pregăteam! Sunt în trend 😀

IMG_20160116_195927Sâmbătă seara am fost în Grill Pub la un spectacol de stand-up comedy foarte fain. Au fost doi tipi mai tineri și Fulvio din Trăsniți în Nato. Deci am râs cu lacrimi. Și localul a fost foarte mișto, mi-a plăcut, iar din meniu mi-au atras atenția denumirile date pizzei – Pizza lu peste, Pizza dată dracului, Pizza chioară, etc. Drăguț. Aș mai merge acolo!

IMG_20160117_103451Cam așa era în București la Obor duminică dimineața. Mi-a plăcut! E frumos când ninge! Nu știu voi, dar noi e bucurăm de zăpadă, pentru că nu mai e ca în copilărie. Și da, ar fi frumos să putem muta Crăciunul în ianuarie. Ar fi o soluție la vremea de picnic din decembrie…

12508765_985457898195499_2497892000913123517_nCum ieri nu am reușit să plecăm, am avut mare noroc că am putut să ne întoarcem la Ade și la George. Și cum vremea era destul de ciudată, am rămas în casă și ne-am relaxat la câteva jocuri de table. Ignorați berea, eu aveam paharul de Pepsi alături 😀

Cam asta am făcu în săptămâna ce a trecut, azi ne-am întors cu forțe noi și cel puțin eu mă pregătesc pentru ziua de mâine. Nu scap de muncă, ba chiar mergem cu autobuzul dimineață, deci trebuie să mă pregătesc pentru o trezire mai matinală. Am deszăpezit și mașina, am pornit-o puțin, să nu am probleme cu ea, deci pot să mă culc liniștită. Am făcut și extragerea la concurs, cu care eram datoare de dimineață, deci totul e ok. Ne citim mâine, am deja câteva cărți despre care trebuie să vă povestesc, dar nu numai! Seară faină și voie bună!

2 Replies to “Week in photos #18

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *