Ziua bună, oameni frumoși! Mai sunt doar câteva zile până la Crăciun. Pe lângă bucuria de a fi cu cei dragi, să recunoaștem, bucuria cadourilor este imensă. Fie că primim sau oferim. Iar atunci când ceea ce oferi este pe placul celui care primește, bucuria ta e și mai mare. Anul acesta am fost un pic în pană de idei, însă am ales să îmi fac și să fac cadou câte un parfum. Despre Famous Luxury Perfumes am mai vorbit, nu sunt la primul parfum, am avut deja trei dintre ele și pot spune că nu am avut ce reproșa niciunuia din ele. Iar de data asta am mai achiziționat încă două – Style și Dare. Găsiți detalii despre cele trei variante pe blog. Astăzi este prima dată, însă, când scriu despre un parfum bărbătesc.

Style și Dare sunt cele două parfumuri pe care le-am ales pentru aceste sărbători. Am vrut să îi fac un cadou lui Mr. și am vrut și eu să am încă un parfum de la Famous Luxury. Am stat un pic în cumpănă cu ce să aleg, însă după ceva căutări și documentare privind corespondențele cu parfumurile de brand, m-am decis la cele două. La el a fost mai ușor, însă eu sunt destul de pretențioasă, am vrut ceva mai puțin dulce și puternic. Așa că alegerea a venit un pic firesc.

După câte se pare, ca și corespondent pentry Style este Lady Million de la Paco Rabanne. Este un parfum floral-fructat, senzual. ce nu seamănă cu nimic din ce am avut până acum. E ușor bombonicios, dulceag, însă nu la modul deranjant. Este ca o prăjitură. Iar persistența este foarte bună, de câteva ore pe piele.

Note de vârf: patchouli, miere
Note de mijloc: flori de portocal, gardenie, iasomie
Note de bază: lămâie, extras din portocală amară, zmeură

Dare este un parfum bărbătesc ce are ca și corespodent Code de la Armani. Nu știu să zic dacă e așa, nu l-am mirosit niciodată. Însă miroase tare bine, deloc greu, mai mult spre fresh. Ei spun că este oriental-condimentat, însă nu mi se pare. Eu parfumurile orientale le asociez cu ceva foarte tare și greu. Acesta, în schimb, nu e deloc așa. Este un parfum serios, însă ușor de purtat. Cred că se potrivește foarte bine mai ales persoanelor mai tinere. Peristența este bună, depinde mult și de pH-ul fiecăruia.

Note de vârf: anason, mandarină, cedru
Note de mijloc: măslin, trandafir
Note de bază: mosc, boabe de tonka

La fiecare parfum comandat primiți și eșantioane cadou pentru a vă decide mai ușor către următorul parfum comandat. În plus, există și opțiunea de personalizare a parfumului, ceea ce e un mare plus. Un mic detaliu pentru un cadou atât de prețuit! Iar prețurile sunt extrem de accesibile pentru ceea ce oferă. Voi ați folosit parfumurile de la Famous Luxury Perfumes? Cum vi se par și care e preferatul vostru?

One Reply to “Povestea unor parfumuri – Style și Dare”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *