V-am zis că am rafturile pline de cărți care așteaptă să fie citite și cu toate astea, tot nu mă potolesc și dau comenzi peste comenzi, și mă bucur la fel de tare la fiecare carte primită. Ieri am mai primit, de fapt, 2 cărți de la Nemira, deci am material. M-am apucat și de cărțile primite de la Iulia (Iepurașul meu secret), și am început cu o carte a cărei copertă m-a atras destul de mult.

IMG_20160526_111506

Predilecția mea pentru chestii morbide își spune cuvântul de fiecare dată, așa că am ales coperta cu craniul prima, în ciuda romanelor polițiste care mă așteaptă cuminți. Totuși, să vă zic cum e cu cartea asta, de fapt. ”Ceilalți”, de Iuri Mamleev, e o carte destul de complicată. Și dacă nu-ți plac treburile complicate, de meditație, de metafizică și gândire profundă pe anumite teme (așa cum nu prea-mi plac mie), s-ar putea să o zvârli din primele 5 pagini. Deși eu am avut o răbdare de fier.

Autorii ruși nu-s chiar niște cunoscuți de-ai mei. De fapt, ultima carte din Rusia pe care am citit-o a fost ”Dragul meu ticălos”, a Dariei Donțova (care era normal să-mi placă, fiind o carte polițistă sau cel puțin, pe acolo). În schimb, Iuri Mamleev mi-a adus mult cu Dostoievski. Am citit eu când eram mai mică ”Demonii”, apoi m-am chinuit cu ”Frații Karamazov”, dar n-am avut succes, iar stilul lui Dostoievski mi s-a părut mai presus de realitate, ceva profund, din interiorul naturii umane, care nu poate explicat în cuvinte simple. Cam așa e și cu ”Ceilalți”.

Pe scurt, cartea debutează cu o călătorie metafizică a tânărului Lionea Odințov spre iad, spre purgatoriu, spre rai, el negăsindu-și locul în niciunul din aceste spații. Trezit la realitate, medicul îl lămurește că a trecut prin moarte clinică, dar Lionea își dă lumea peste cap atunci când îl întâlnește pe stradă pe unul din personajele călătoriei sale – Akim Ivanici. Întreaga acțiune, de aici încolo, se învârte în jurul căutării acestei ființe fantasmagorice, care nu se știe cum a ieșit din imaginația sa, sau dacă ceea ce el credea că a fost vis, e de fapt realitate. Întreaga carte se învârte în jurul morții și a răspunsurilor despre ea, despre nemurire, despre viața de după moarte.

Ai nevoie de multă răbdare pentru această carte. Iar la final s-ar putea să te trezești că n-ai priceput nimic din ce a vrut să zică. Dacă mi-a plăcut? Sincer, nici nu prea-mi dau seama. Personajele se succed prea repede, nu am înțeles toate legăturile dintre ele, dar am apreciat de mult ori introspecția lor. E o carte ciudată. Dacă-ți plac misterele minții omenești…ai putea s-o încerci, totuși!

2 Replies to “Recenzie – Ceilalți (Iuri Mamleev)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *