Neața bună, oameni dragi! Ieri a fost o zi în care iar nu am scris pe blog, pentru că am avut foarte multă treabă și la muncă, dar și după. Am mers și am tot mers, chiar am făcut mișcare, am fost obosită, dar încântată. Aseară mi-am adus aminte, totuși, că nu am făcut un update final pentru proiectul Finish 7 by spring. Ceea ce m-a făcut repede să pun mâna pe cameră pentru câteva poze.

Am avut 7 produse pe care am vrut să le consum încă de pe data de 5 ianuarie: masca cu argilă de la Sun Renaissance, spray de corp de la Balea, keratina lichidă Anian, pudra The One, tușul Mega Effects de la Avon, apa termală de la Auchan, untul de buze colorat Cien. Nu pot spune că am folosit exclusiv aceste produse, dar m-am mobilizat pentru a nu le mai rătăci în dulap.

După cum ați văzut, în februarie am consumat masca cu argilă – care nu m-a impresionat deloc, ba chiar mă ustura puțin tenul când o aplicam, dar nu ceva insuportabil. Am primit-o la revista Unica, nu m-am ales cu iritații, dar nici nu pot spune că mi-aș mai dori-o. Prefer alte măști. Dar această categorie de produse nu e chiar preferata mea, așa că nu caut ceva anume.

În luna martie am consumat sprayul de corp de la Balea cu aromă tropicală și keratina lichidă Anian. Despre keratină v-am mai scris aici, e un produs care nu trebuie să lipsească din rutina noastră. Sprayul este foarte interesant, are un miros foarte fain, eu l-am folosit ca spray de corp, dar și ca spray de cameră. Nu pot spune că aș mai da fuga să-l cumpăr, doar cine știe cum să mi se lipească de mână, și asta pentru că acest tip de produs nu mi se pare a fi esențial.

IMG_20160405_230923Untul de buze de la Cien am reușit să-l consum pe ultima sută de metri. E un produs ok, dă puțină culoare și hidratează destul de bine. Dacă va mai apărea la Lidl, nu-l voi rata!

IMG_20160405_230810Am ajuns și la produsele pe care nu am reușit să le consum – apa de la Auchan, tușul și pudra. Cu apa nu am avut ce face, până nu vine vara, nu prea am unde să o folosesc. Tușul e ok, dar nu am exagerat cu el în ultima vreme. La pudră este diferența cea mai vizibilă:

IMG_20160405_230854În stânga aveți cum arată acum, iar în dreapta de unde am plecat. Se vede că am consumat ceva din ea. O să-mi ia mult timp până s-o termin.

Concluzia – am terminat 4 produse din 7. Adică mai mult de jumătate. Ceea ce e destul de ok, zic eu. O să mai pun mâna pe tuș mai des, pentru că deja am cumpărat altul pe care vreau să-l încerc. Voi ați mai demarat astfel de proiecte în ultima vreme? Cum stați cu ele? Zi faină să aveți!

One Reply to “Finish 7 by spring! – update”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *